Tribonian›Legislație›Legea nr. 187/2012 – punerea în aplicare a Codului penal›Titlul II — Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale (Art. 23–133^1)›Art. 39

Legea nr. 187/2012 – punerea în aplicare a Codului penal

Art. 39.

Legea nr. 187/2012 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul II — Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale

Legea nr. 61/1991*) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 2 se abrogă.

2. La articolul 3, după punctul 34) se introduc două noi puncte, punctele 35) și 36), cu următorul cuprins:

35) neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci și în alte locuri de distracție sau de agrement pe care le conduc, precum și refuzul acestora de a acorda sprijin organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice ori pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea;

36) împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice.

3. La articolul 4 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:

f) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, faptele prevăzute la pct. 35) și 36).

Note

  • Notă*) Legea nr. 61/1991 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 7 februarie 2014.
Art. 39 Legea 187/2012, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Titlul II — Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale (Art. 23–133^1)

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 39 din Legea nr. 187/2012”.