Art. 18^2.
Legea nr. 187/2012 · art. 18^2 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul II — Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
(1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației unui folos legal obținut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Titlul II — Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale (Art. 23–133^1)
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 18^2 din Legea nr. 187/2012”.