Art. 43.
Legea nr. 18/1991 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Dispoziții privind terenurile proprietate de stat și unele prevederi speciale
(1) În zona montana - defavorizată de factori naturali cum sunt: clima, altitudinea, panta, izolarea - se poate atribui în proprietate, la cerere, o suprafață de teren de până la 10 ha în echivalent arabil familiilor tinere de țărani care provin din mediul agricol montan, au priceperea necesara și se obliga în scris să-și creeze gospodării, să se ocupe de creșterea animalelor și să exploateze rațional pământul în acest scop.
(2) Terenurile prevăzute la alineatul precedent se atribuie din domeniul privat al comunei, orașului sau al municipiului, după caz.
(3) Atribuirea în proprietate a terenurilor se face prin ordinul prefectului la propunerea primăriilor.
Capitolul III — Dispoziții privind terenurile proprietate de stat și unele prevederi speciale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 43 din Legea nr. 18/1991”.