Tribonian›Legislație›Legea nr. 18/1991 – fondul funciar›Capitolul X — Dispoziții tranzitorii și finale

Legea nr. 18/1991 – fondul funciar

Legea nr. 18/1991 – fondul funciar

Capitolul XDispoziții tranzitorii și finale

Art. 116.

(1) Comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite potrivit prevederilor art. 12, vor efectua lucrările și operațiunile stabilite de lege, din competenta lor, indiferent dacă se reconstituie sau se constituie dreptul de proprietate ori se restituie terenuri prin ordinul prefectului, înaintând aceste lucrări, după caz, comisiilor județene sau prefectului, în vederea eliberării titlurilor de proprietate, respectiv emiterii ordinului prefectului.

(2) Comisiile prevăzute la alin. (1) vor efectua operațiunile de punere în posesie, întocmind în acest scop procese-verbale pe care le vor înainta comisiilor județene.

(3) În cazurile prevăzute la art. 17, art. 30 alin. (2) și la art. 37, comisiile județene, la propunerea comisiilor comunale, orășenești și municipale, după caz, vor emite hotărâri pentru titularii îndreptățiți, în vederea stabilirii dreptului acestora la acțiuni.

(4) Hotărârea comisiei județene se va transmite persoanelor fizice interesate și societății comerciale în cauză, în termenul prevăzut la alin. (1).

(5) Comisiile comunale, orășenești și municipale își încetează activitatea prin ordinul prefectului, iar comisiile județene și, respectiv, a municipiului București, prin hotărâre a Guvernului.

Art. 117.

Pe perioada cât funcționează comisiile comunale, orășenești și municipale, precum și comisiile de lichidare, membrii acestora, încadrați cu contract individual de muncă, se considera delegați, iar ceilalți membri ai comisiilor primesc o indemnizație ce se va stabili prin regulamentul de aplicare a legii.

Art. 118.

Personalul de specialitate prevăzut la art. 8 din Decretul-lege nr. 43/1990*) privind unele masuri pentru stimularea țărănimii și activității economice a unităților agricole cooperatiste și de stat, care și-a desfășurat activitatea în unitățile agricole cooperatiste desființate sau reorganizate în societăți comerciale, beneficiază cu prioritate de dispozițiile art. 19 alin. (1) ori ale art. 21.

Art. 119.

(1) Monumentele istorice, vestigiile și obiectivele arheologice, tezaurele care se vor descoperi la fața solului sau în subsol sunt sub protecția legii.

(2) Proprietarii și deținătorii de terenuri sunt obligați să asigure integritatea acestora, să sesizeze organele de stat și să permită efectuarea lucrărilor de cercetare și conservare.

(3) Proprietarii terenurilor vor fi despăgubiți pentru daunele suferite și pentru terenurile preluate în domeniul public, în bani, sau cu teren echivalent, după caz.

Art. 120.

Timpul lucrat de foștii cooperatori în cadrul cooperativelor agricole de producție se considera vechime în muncă la acordarea pensiei și a celorlalte drepturi de asigurări sociale.

Art. 121.

Finanțarea activității de cadastru funciar, precum și a băncilor de date aferente acestora, la nivel județean și național, se va realiza de la buget, iar în cazul planurilor parcelare realizate și recepționate potrivit legislației specifice a cadastrului sunt aplicabile dispozițiile referitoare la cofinanțare prevăzute la art. 9 alin. (29)-(34) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(la 11-11-2021, Articolul 121 din Capitolul X a fost modificat de Articolul II din LEGEA nr. 264 din 5 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 08 noiembrie 2021 )

Art. 122.

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 123.

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României*).

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

- art. 1-36 și 51-79 din Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar, publicată în Buletinul Oficial nr. 138 din 5 noiembrie 1974;

- Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea țărănimii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 30 ianuarie 1990, cu exceptia art. 8-11;

- Legea nr. 9/1990 privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte intre vii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 1 august 1990, cu exceptia art. 2;

- H.C.M. nr. 656/1975 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind evidenta, folosirea, protecția și ameliorarea terenurilor agricole, publicată în Buletinul Oficial nr. 74 din 16 iulie 1975;

- Decretul nr. 115/1959 pentru lichidarea rămășițelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în agricultura, în scopul ridicării continue a nivelului de trai material și cultural al țărănimii muncitoare și al dezvoltării construcției socialiste, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 10 din 30 martie 1959;

- orice alte dispoziții contrare prevederilor prezentei legi.

– Normele metodologice privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr. 1 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 127/202/2002, cu modificările ulterioare.

(la 09-08-2018, Alineatul (2) din Articolul 123 din Capitolul X a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 231 din 2 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 679 din 06 august 2018 )

Legea nr. 18/1991 – fondul funciar, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 18/1991”.