Art. 92.
Legea nr. 151/2015 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Capitolul X — Dispoziții finale
(1) În termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se constituie comisia de insolvență la nivel central și comisiile de insolvență la nivel teritorial.
(2) În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se aprobă, prin hotărâre a Guvernului, normele metodologice de aplicare a acesteia, care includ și tipurile onorariilor pentru administratorul procedurii și lichidator, precum și cuantumul minim și maxim al acestor onorarii.
(3) Finanțarea cheltuielilor necesare pentru aplicarea prezentei legi se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prin bugetul Ministerului Economiei.
(4) În termen de 5 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, corpurile profesionale transmit comisiei de insolvență prima listă a membrilor care au fost admiși pentru includere în Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice. În acest scop, în termen de 3 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, corpurile profesionale elaborează curricula comună și metodologia unitară prevăzute la art. 12 alin. (3).
(5) În termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se constituie secțiunea "Debitori - persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi" în cadrul Buletinului procedurilor de insolvență.
(6) În termen de 3 luni de la constituire, comisia de insolvență la nivel central emite, prin decizie a președintelui, formularul tipizat de cerere pentru deschiderea procedurii de insolvență și elaborează criteriile pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil și a celor pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor și familiilor acestora.
Articole la care trimite art. 92
Capitolul X — Dispoziții finale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 92 din Legea nr. 151/2015”.