Tribonian›Legislație›Legea nr. 151/2015 – insolvența persoanelor fizice›Capitolul VIII — Reguli speciale privind transmiterea calității procesuale în procedura insolvenței›Art. 81

Legea nr. 151/2015 – insolvența persoanelor fizice

Art. 81. Condițiile de transmitere a calității de debitor în procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare

Legea nr. 151/2015 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Capitolul VIII — Reguli speciale privind transmiterea calității procesuale în procedura insolvenței

(1) În termen de 30 de zile de la data la care a luat la cunoștință, în orice mod, de faptul că debitorul a decedat, comisia de insolvență este obligată să solicite camerei notarilor publici în a cărei circumscripție a avut ultimul domiciliu defunctul să facă mențiune în registrul special prevăzut de lege despre faptul că este deschisă o procedură de insolvență cu privire la acesta și să îi elibereze un certificat din care să rezulte dacă moștenirea debitorului a fost sau nu dezbătută, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au calitatea de moștenitori, precum și faptul dacă până la acceptarea moștenirii de către cel puțin unul dintre succesibili a fost sau nu numit un curator al succesiunii.

(2) În cazul în care se constată că moștenirea nu a fost dezbătută sau, după caz, acceptată, comisia de insolvență cere, în termen de 15 zile de la eliberarea certificatului prevăzut la alin. (1), camerei notarilor publici în a cărei circumscripție a avut ultimul domiciliu defunctul sau, după caz, notarului public deja sesizat să notifice succesibilii cunoscuți cu privire la faptul că este deschisă o procedură de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor și să le pună în vedere să își exercite dreptul de opțiune succesorală.

(3) Notificarea transmisă succesibililor universali și cu titlu universal cunoscuți trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității:

a) termenul special de opțiune succesorală, prevăzut la alin. (6);

b) precizarea că, dacă nu își exercită dreptul de a accepta moștenirea în acest termen de decădere, este prezumat că renunță la moștenire;

c) precizarea că defunctul a avut calitatea de debitor într-o procedură de insolvență pe bază de plan de rambursare, arătându-se și stadiul executării planului;

d) precizarea că o dată cu exprimarea opțiunii succesorale trebuie să își exprime și opțiunea privind continuarea executării planului sau încetarea acestuia.

(4) Notificarea transmisă legatarului cu titlu particular trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, informațiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-c), precum și situația bunului obiect al legatului.

(5) În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, notarul public colaborează cu administratorul procedurii, care poate fi invitat să participe la procedura succesorală notarială, pentru a da lămuriri legate de stadiul și efectele procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare.

(6) Prin derogare de la art. 1.103 din Codul civil, succesibilii își pot exercita dreptul de opțiune succesorală în termen de 3 luni de la data notificării, făcută în condițiile legii.

(7) Dacă toți succesibilii universali sau cu titlu universal care au acceptat moștenirea au optat pentru continuarea executării planului de rambursare, procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare continuă, dacă toți creditorii sunt de acord.

(8) Dacă nu au optat pentru continuarea executării planului de rambursare toți succesibilii universali sau cu titlu universal care au acceptat moștenirea ori dacă nu și-au exprimat acordul de continuare a procedurii cu moștenitorii toți creditorii, procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare se închide, prin decizie a comisiei de insolvență. Prevederile art. 33 se aplică în mod corespunzător.

Articole la care trimite art. 81

Art. 81 Legea 151/2015, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VIII — Reguli speciale privind transmiterea calității procesuale în procedura insolvenței

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 81 din Legea nr. 151/2015”.