Tribonian›Legislație›Legea nr. 129/2019 – spălarea banilor›Capitolul VII — Supravegherea și controlul›Art. 32

Legea nr. 129/2019 – spălarea banilor

Art. 32.

Legea nr. 129/2019 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VII — Supravegherea și controlul

(1) În situațiile prevăzute de Regulamentul delegat (UE) 2018/1.108 al Comisiei din 7 mai 2018 de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului cu standarde tehnice de reglementare privind criteriile pentru desemnarea punctelor centrale de contact pentru emitenții de monedă electronică și prestatorii de servicii de plată, precum și cu norme privind funcțiile acestora, emitenții de monedă electronică și prestatorii de servicii de plată autorizați în alte state membre care desfășoară activitate pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire sub altă formă decât prin intermediul unei sucursale, potrivit legislației aplicabile, stabilesc un punct unic de contact pe teritoriul României.

(la 15-07-2020, Alineatul (1) din Articolul 32 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 74, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )

(2) Punctul unic de contact este mandatat de entitatea obligată din alte state membre să asigure respectarea, de către toate persoanele din România care prestează servicii în numele acesteia, a cerințelor în materie de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului și facilitează exercitarea de către Banca Națională a României a funcției de supraveghere, inclusiv prin furnizarea, la cerere, de documente și informații.

(3) Punctul unic de contact îndeplinește funcțiile prevăzute de Regulamentul delegat (UE) 2018/1.108.

(la 15-07-2020, Alineatul (3) din Articolul 32 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 74, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )

(4) În aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul delegat (UE) 2018/1.108, instituțiile autorizate în alte state membre care prestează pe teritoriul României servicii de remitere de bani prin intermediul agenților și instituțiile emitente de monedă electronică autorizate în alte state membre care desfășoară activitate pe teritoriul României prin intermediul distribuitorilor stabilesc un punct unic de contact pe teritoriul României.

(la 15-07-2020, Articolul 32 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 75, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )

(5) În termen de 5 zile de la data începerii activității, instituțiile prevăzute la alin. (4) comunică Băncii Naționale a României datele de contact ale punctului unic de contact.

(la 15-07-2020, Articolul 32 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 75, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )

(6) În condițiile prevăzute la art. 3 alin. (4) din Regulamentul delegat (UE) 2018/1.108, Banca Națională a României poate solicita unei instituții de plată ori unei instituții emitente de monedă electronică autorizate în alte state membre care desfășoară activitate pe teritoriul României prin intermediul agenților să stabilească un punct unic de contact pe teritoriul României.

(la 15-07-2020, Articolul 32 din Capitolul VII a fost completat de Punctul 75, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 iulie 2020 )

Note

  • NotăArticolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 111 din 1 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 620 din 15 iulie 2020, prevede:
  • NotăArticolul IV
  • NotăInstituțiile autorizate în alte state membre care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență prestează pe teritoriul României servicii de remitere de bani prin intermediul agenților și instituțiile emitente de monedă electronică autorizate în alte state membre care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență desfășoară activitate pe teritoriul României prin intermediul distribuitorilor se conformează în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a acesteia la cerințele prevăzute la art. 32 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, și comunică Băncii Naționale a României datele de contact ale punctului unic de contact.
Art. 32 Legea 129/2019, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VII — Supravegherea și controlul

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 32 din Legea nr. 129/2019”.