Art. 50.
Legea nr. 114/1996 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul V — Locuința socială
(1) Finanțarea locuințelor sociale se asigură din bugetele locale, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual, ale consiliilor locale, în care scop se instituie o subdiviziune de cheltuieli distinctă în aceste bugete.
(2) Statul sprijină construcția de locuințe sociale prin programul multianual de construcții locuințe sociale prin care transferă sume de la bugetul de stat, în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație și a estimărilor pentru următorii 3 ani, prevăzute în legea bugetară anuală, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
(3) Persoanele fizice și agenții economici pot sprijini prin donații sau contribuții construcția de locuințe sociale.
(4) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat, autoritățile publice locale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicitările cu obiectivele de investiții noi propuse a fi incluse în program și necesarul de sume pentru anul în curs și estimările pentru următorii ani. Pentru obiectivele de investiții finanțate prin program pentru care sunt încheiate contracte de finanțare multianuale, autoritățile publice locale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale transmit solicitarea cu necesarul de sume pentru finalizarea obiectivelor de investiții în situația în care apar modificări ale valorilor transmise inițial, precum și după recepția la terminarea lucrărilor pentru a stabili valoarea finală a investiției.
(5) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației centralizează propunerile transmise conform alin. (4) și în baza analizei proprii de specialitate, în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație și a estimărilor pentru următorii 3 ani, prevăzute în legea bugetară anuală, întocmește lista de obiective propuse spre finanțare, listă care se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
(6) În vederea transferării sumelor alocate de la bugetul de stat, prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) lit. e) și h) și alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, se încheie contracte de finanțare multianuale între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și autoritățile publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, pe o perioadă de maximum 4 ani bugetari, în limita creditelor de angajament aprobate și a creditelor bugetare aprobate și/sau estimate cu această destinație, fără eșalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanțare. Pe durata de valabilitate a contractelor de finanțare, valoarea creditelor de angajament este egală cu valoarea creditelor bugetare.
(7) În funcție de prevederile bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin legea bugetară anuală sau în situația în care beneficiarul notifică Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației că nu a recepționat obiectivul de investiții în perioada de valabilitate a contractului de finanțare, durata contractelor de finanțare prevăzută la alin. (6) poate fi prelungită până la maximum 2 ani bugetari.
(8) În baza documentelor prevăzute la alin. (4) transmise de către autoritățile publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației poate modifica valoarea creditelor de angajament alocate în perioada de valabilitate a contractelor de finanțare, valoarea finală a obiectivului de investiții determinată după recepția la terminarea lucrărilor, în baza devizului general actualizat și aprobat în condițiile legii, conducând la stabilirea valorii finale a creditelor de angajament alocate prin ordin și prevăzute în contractele de finanțare fiind modificate corespunzător.
(9) Mecanismul de finanțare, documentele care trebuie transmise de autoritățile publice locale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale, categoriile de lucrări și cheltuielile care se finanțează, modalitatea de transfer al fondurilor de la bugetul de stat, monitorizarea utilizării sumelor se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a programului multianual de construcții locuințe sociale/locuințe de necesitate.
(10) Autoritățile publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale răspund de organizarea și derularea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică de bunuri/servicii/lucrări, în conformitate cu prevederile legale și cu obligațiile din contractele prevăzute la alin. (6), precum și de modul de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat prin program potrivit destinației pentru care au fost alocate.
(11) Autoritățile publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale au obligația să transmită Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației toate documentele necesare monitorizării și finanțării prin program a obiectivelor de investiții și sunt responsabili pentru realitatea, exactitatea și legalitatea datelor prezentate.
(la 13-03-2022, Articolul 50 din Capitolul V a fost modificat de Articolul IV din LEGEA nr. 45 din 8 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 10 martie 2022 )
Note
- NotăArticolul XVIII din LEGEA nr. 45 din 8 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 10 martie 2022 prevede:
- NotăArticolul XVIII(1) Dispozițiile art. IV, VII și XI intră în vigoare la data aprobării legii bugetare anuale pe anul următor intrării în vigoare a prezentei legi.(2) Contractele de finanțare multianuale prevăzute la art. V alin. (1), art. VIII alin. (1), art. XIII alin. (1) și art. XV alin. (1) se încheie începând cu data intrării în vigoare a dispozițiilor art. IV, VII și XI conform alin. (1), în limita creditelor de angajament aprobate.
- NotăArticolul X din LEGEA nr. 45 din 8 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 10 martie 2022 prevede:Articolul X(1) Pentru obiectivele de investiții incluse în Programul național multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe, derulat conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările și completările ulterioare, în Programul multianual de construcții locuințe sociale derulat conform Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în Programul multianual de investiții în construcția de locuințe sociale derulat conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2008, cu modificările și completările ulterioare, care nu au fost finalizate, se pot transfera sume care se pot deconta de la bugetul de stat și pentru lucrările efectuate anterior încheierii contractului de finanțare multianual dacă sunt nedecontate de beneficiar, în limita creditelor bugetare aferente anului în curs, conform contractului de finanțare.(2) În cazul în care autoritățile publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale utilizează sumele transferate pentru realizarea obiectivelor de investiții prevăzute la art. I, IV, V, VII și VIII din prezenta lege, cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației notifică autoritățile publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale cu privire la prevederile încălcate și solicită restituirea în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor decontate necuvenit. După expirarea acestui termen se percep dobânzi penalizatoare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare.(3) În situația în care autoritățile publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale nu restituie sumele decontate necuvenit în termenul stabilit, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației solicită în scris direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială se află beneficiarii respectivi sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii, precum și a sumelor provenite din diverse surse de finanțare pentru realizarea altor obiective de investiții. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile altor acte normative, se mențin.(4) După recuperarea sumelor de la autoritățile publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației le comunică în scris direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială se află beneficiarii respectivi, care dispun încetarea restricțiilor prevăzute la alin. (3).(5) La cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale prin care se angajează să achite sumele decontate necuvenit prevăzute la alin. (2) și în care se menționează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ca beneficiar al sumelor și detaliile privind plata, directorii generali ai direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București/șefii de administrație ai administrațiilor județene ale finanțelor publice alimentează conturile acestora atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, până la nivelul sumelor solicitate pentru plata sumelor decontate necuvenit prevăzute la alin. (2).(6) În termen de două zile lucrătoare de la data alocării sumelor, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului documentele de plată prin care achită sumele decontate necuvenit, prevăzute la alin. (2), potrivit celor menționate în cerere.(7) În cazul în care ordonatorii de credite nu prezintă documentele de plată în termenul prevăzut la alin. (6) sau în cazul în care acestea nu sunt întocmite potrivit destinației prevăzute la alin. (5), unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să retragă din conturile bugetelor locale sumele aferente cotelor defalcate din impozitul pe venit, precum și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost alocate pe baza cererii, corespunzătoare documentelor de plată neprezentate sau întocmite eronat. Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligația să comunice de îndată ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale sumele care au fost retrase și motivele pentru care au fost retrase.
Capitolul V — Locuința socială
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 50 din Legea nr. 114/1996”.