Art. 28.
Legea nr. 101/2016 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională › Secţiunea a 6-a — Soluțiile pe care le poate pronunța Consiliul
(1) Decizia Consiliului este obligatorie pentru părțile cauzei.
(2) Părțile pot solicita Consiliului îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
(3) Consiliul rezolvă cererea de îndată prin pronunțarea unei încheieri, care se atașează la decizie.
(4) Contractul încheiat cu nerespectarea deciziei Consiliului este lovit de nulitate absolută.
(5) În situația în care se formulează plângere împotriva deciziei Consiliului, autoritatea contractantă are dreptul de a suspenda ducerea ei la îndeplinire și/sau procedura de atribuire până la comunicarea de către instanță a hotărârii de soluționare a plângerii.
Capitolul III — Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 28 din Legea nr. 101/2016”.