Legea nr. 101/2016 – remediile și căile de atac în achiziții
MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 23 mai 2016
Remediile și căile de atac în achiziții. 80 articole, forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026.
Art. 1.
(1) Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
(2) Prezenta lege se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor.
(3) Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, la nivel național, a unor mecanisme și proceduri efective, rapide și eficiente de sesizare și remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispozițiilor legale privind atribuirea contractelor.
Art. 2.
(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Oricare dintre membrii unei asocieri a unor operatori economici, fără personalitate juridică, poate formula orice cale de atac reglementată de prezenta lege.
Art. 3.
(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează:
a) act al autorității contractante - orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
(la 13-07-2020, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )
b) autoritate contractantă - oricare dintre următoarele:
(i) autoritatea contractantă, astfel cum este definită în legislația privind achizițiile publice;
(ii) autoritatea contractantă sau entitatea contractantă, astfel cum este definită în legislația privind achizițiile sectoriale;
(iii) autoritatea contractantă sau entitatea contractantă, astfel cum este definită în legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;
c) contract - oricare dintre următoarele:
(i) contractul de achiziție publică, astfel cum este definit în legislația privind achizițiile publice;
(ii) contractul sectorial, astfel cum este definit în legislația privind achizițiile sectoriale;
(iii) acordul-cadru, astfel cum este definit în legislația privind achizițiile publice, precum și în legislația privind achizițiile sectoriale;
(iv) contractul de concesiune de servicii sau contractul de concesiune de lucrări, astfel cum este definit în legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;
d) măsuri de remediere - acele măsuri adoptate de autoritatea/entitatea contractantă, în urma primirii unei contestații, cu scopul de a corecta o decizie adoptată în cadrul procedurii de atribuire;
(la 04-06-2018, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 24 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 04 iunie 2018 )
e) Abrogată.
(la 04-06-2018, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 2, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 24 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 04 iunie 2018 )
f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
(i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și
(ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire.
(2) Termenii și expresiile definite la alin. (1) se completează în mod corespunzător cu termenii și expresiile definite în legislația privind achizițiile publice, legislația privind achizițiile sectoriale, respectiv legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz.
(3) În sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat și fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac.
(la 22-12-2017, Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 107 din 20 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 22 decembrie 2017 )
Art. 4.
(1) Pentru soluționarea contestației, persoana care se consideră vătămată se poate adresa:
a) fie pe cale administrativ-jurisdicțională Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
b) fie pe cale judiciară instanței de judecată.
(la 22-12-2017, Alineatul (1) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 107 din 20 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 22 decembrie 2017 )
(2) Abrogat.
(la 22-12-2017, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 4, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 107 din 20 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 22 decembrie 2017 )
(3) Autoritatea contractantă care a luat la cunoștință despre depunerea de către persoane diferite a unor contestații împotriva aceluiași act al autorității contractante, atât în fața Consiliului, cât și în fața instanței, are obligația să informeze Consiliul și instanța în acest sens, transmițând totodată copii de pe contestațiile formulate.
(4) În cazul prevăzut la alin. (3), instanța poate pronunța conexarea contestațiilor în condițiile art. 139 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, solicitând Consiliului transmiterea dosarului. În termen de 10 zile de la primirea dosarului transmis de către Consiliu, instanța va dispune citarea părților implicate în vedere discutării conexării contestațiilor. În situația în care nu se pronunță măsura conexării, instanța va restitui Consiliului dosarul transmis în cel mult 5 zile de la pronunțare.
(la 22-12-2017, Alineatul (4) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 107 din 20 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 22 decembrie 2017 )
(5) În cazul prevăzut la alin. (4), persoana care se consideră vătămată și care a depus contestație la Consiliu nu are obligația de a plăti taxa judiciară de timbru prevăzută la art. 52^1.
(la 13-07-2020, Alineatul (5) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )
(6) În cazul în care persoana care se consideră vătămată formulează contestație împotriva aceluiași act al autorității contractante atât la Consiliu, cât și la instanța de judecată, se prezumă că aceasta a renunțat la calea administrativ-jurisdicțională.
Art. 5.
(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului.
(2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare.
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 101/2016”.