Art. 133.
Legea nr. 292/2011 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Capitolul VII — Finanțarea asistenței sociale › Secţiunea a 2-a — Finanțarea serviciilor sociale
(1) De la bugetul de stat se alocă fonduri pentru:
a) finanțarea programelor de interes național, elaborate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și de alte autorități ale administrației publice centrale cu atribuții în domeniul serviciilor sociale și aprobate prin hotărâre a Guvernului;
a^1) finanțarea serviciilor sociale acordate ca măsură de asistență socială cu respectarea prevederilor art. 132 alin. (2)-(4);
(la 21-04-2024, Alineatul (1) , Articolul 133 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII a fost completat de Punctul 112. , Articolul III din LEGEA nr. 100 din 16 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 18 aprilie 2024 )
b) finanțarea programelor de subvenționare a furnizorilor privați de servicii sociale, derulate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale;
c) finanțarea înființării unor instituții de asistență socială pilot;
d) finanțarea serviciilor sociale acordate prin structurile publice aflate în subordinea-coordonarea autorităților administrației publice centrale;
e) finanțarea serviciilor sociale ca măsură de asistență socială, acordate de către furnizorii publici și privați de servicii sociale, în condițiile legii;
(la 21-04-2024, Litera e) , Alineatul (1) , Articolul 133 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 113. , Articolul III din LEGEA nr. 100 din 16 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 18 aprilie 2024 )
f) finanțarea programelor de educație permanentă a personalului de specialitate și a programelor de cercetare din domeniul serviciilor sociale;
g) cheltuieli de investiții și reparații capitale pentru centrele de servicii sociale, precum și cheltuielile aferente serviciilor prevăzute la art. 103^4 alin. (1) lit. b), în condițiile legii;
(la 21-04-2024, Litera g) , Alineatul (1) , Articolul 133 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 113. , Articolul III din LEGEA nr. 100 din 16 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 18 aprilie 2024 )
h) cofinanțarea serviciilor sociale, în baza memorandumurilor, protocoalelor, convențiilor de parteneriat, încheiate conform legii.
(2) Pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. g), care se suportă din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, procedura de acordare a sumelor cu această destinație se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
Articole la care trimite art. 133
Capitolul VII — Finanțarea asistenței sociale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 133 din Legea nr. 292/2011”.