Tribonian›Legislație›Legea nr. 292/2011›Capitolul VII — Finanțarea asistenței sociale›Art. 132

Legea nr. 292/2011

Art. 132.

Legea nr. 292/2011 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Capitolul VII — Finanțarea asistenței sociale › Secţiunea a 2-a — Finanțarea serviciilor sociale

(1) Serviciile sociale se finanțează din următoarele surse:

a) bugetul de stat;

b) bugetul local al județului, respectiv al municipiului București;

c) bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului București;

d) donații, sponsorizări sau alte contribuții din partea persoanelor fizice ori juridice din țară și din străinătate;

e) fonduri externe rambursabile și nerambursabile, în limita sumelor alocate și cu respectarea prevederilor și regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului și la nivelul ghidurilor solicitantului;

f) contribuția persoanelor beneficiare, direct sau prin sisteme de asigurări, în condițiile legii;

g) alte surse de finanțare, în conformitate cu legislația în vigoare.

(2) Statul, prin bugetul de stat și bugetele locale, asigură finanțarea tuturor etapelor obligatorii pentru serviciile sociale acordate persoanelor care au dreptul la asistență socială, conform prevederilor prezentei legi și legilor speciale.

(3) Finanțarea se face pe baza și în limitele standardului de cost pe beneficiar, cu respectarea metodologiei prevăzute de legile speciale.

(4) De suma aferentă finanțării serviciilor sociale beneficiază persoanele pentru care a fost stabilit dreptul la servicii sociale acordate ca măsură de asistență socială.

(la 21-04-2024, Articolul 132 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 111. , Articolul III din LEGEA nr. 100 din 16 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 18 aprilie 2024 )

Art. 132 Legea 292/2011, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VII — Finanțarea asistenței sociale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 132 din Legea nr. 292/2011”.