Art. 12.
Legea nr. 248/2005 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Capitolul II — Documente de călătorie în străinătate › Secţiunea a 3-a
Pașaportul de serviciu electronic este documentul de călătorie care se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, în condițiile prezentei legi, următoarelor categorii de persoane:
a) magistraților, când călătoresc în misiuni oficiale;
b) prefecților și subprefecților, președinților și vicepreședinților consiliilor județene, primarilor municipiilor, orașelor și sectoarelor municipiului București, când călătoresc în misiuni oficiale;
c) funcționarilor din aparatul central al administrației publice și ai Parlamentului, când călătoresc în misiuni oficiale;
c^1) personalului autorităților publice care candidează pentru posturi în cadrul unor organizații, instituții și misiuni internaționale, dacă se solicită în mod expres de către acestea din urmă;
(la 03-10-2016, Lit. c^1) a art. 12 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 169 din 30 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 3 octombrie 2016. )
c^2) personalului autorităților publice care ocupă funcții de expert național detașat la instituțiile și organismele Uniunii Europene în condițiile Legii nr. 105/2012 privind detașarea experților naționali la instituțiile și organismele Uniunii Europene;
(la 03-10-2016, Lit. c^2) a art. 12 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 169 din 30 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 3 octombrie 2016. )
d) personalului tehnico-administrativ și de serviciu al misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare, al reprezentanțelor permanente pe lângă organizațiile internaționale, personalului militar trimis în misiune la structurile NATO și reprezentanțele României la NATO, lectorilor trimiși în misiune de Ministerul Educației, precum și soțului, soției și copiilor minori ai acestora;
(la 03-07-2024, Litera d) , Articolul 12 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 8. , Articolul I din LEGEA nr. 174 din 3 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 3 iunie 2024 )
d^1) copiilor aflați în întreținerea persoanelor prevăzute la lit. d) trimise în misiune oficială în străinătate, precum și a soțului ori soției acestora, atunci când îi însoțesc în cursul misiunii;
(la 03-10-2016, Lit. d^1) a art. 12 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 169 din 30 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 3 octombrie 2016. )
e) președinților și vicepreședinților organizațiilor și asociațiilor profesionale la nivel național, legal constituite, când călătoresc în misiuni oficiale;
f) președinților organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, legal constituite, membre ale Consiliului Minorităților Naționale, când se deplasează în străinătate în interes de serviciu;
g) altor persoane, cu aprobarea ministrului afacerilor externe, când călătoresc în străinătate în misiuni oficiale.
(la 03-07-2024, sintagma: Pașaportul de serviciu a fost înlocuită de Punctul 38. , Articolul I din LEGEA nr. 174 din 3 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 3 iunie 2024 )
Capitolul II — Documente de călătorie în străinătate
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 12 din Legea nr. 248/2005”.