Tribonian›Legislație›Legea nr. 198/2023 – învăţământului preuniversitar›Capitolul XV — Distincții și premii›Art. 217

Legea nr. 198/2023 – învăţământului preuniversitar

Art. 217.

Legea nr. 198/2023 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul III — Statutul și cariera personalului didactic › Capitolul XV — Distincții și premii

(1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD, prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

(3) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de premiul pentru activitate suplimentară, acordat de două ori pe an, prin decizie a directorului unității de învățământ. Fondurile pentru acordarea acestui premiu se constituie în limita unui procent de 2% aplicat asupra fondului de salarii de la nivelul unității de învățământ. Criteriile specifice pentru acordarea premiului se propun de către consiliul de administrație al unității de învățământ, pe baza metodologiei-cadru aprobate prin ordin al ministrului educației, și se aprobă prin hotărâre a consiliului de administrație al DJIP/DMBIP.

Note

  • NotăConform literei g) a alineatului (1), Articolul XXVI, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, aplicabilitatea alineatului (3) al articolului 217 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, se prorogă până la începutul anului școlar 2025-2026.
  • NotăConform lit. h) a alin. (1) al art. LI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prevederile art. 217 alin. (3) se prorogă până la începutul anului școlar 2026-2027.
  • NotăConform lit. h) a alin. (1) al art. XLIII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, prevederile art. 217 alin. (3) se prorogă până la începutul anului școlar 2027-2028..
Art. 217 Legea 198/2023, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul XV — Distincții și premii

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 217 din Legea nr. 198/2023”.