Tribonian›Legislație›Legea nr. 198/2023 – învăţământului preuniversitar›Capitolul VI — Unitățile de educație extrașcolară

Legea nr. 198/2023 – învăţământului preuniversitar

Titlul IV — Asigurarea calității în învățământul preuniversitar

Capitolul VIUnitățile de educație extrașcolară

Art. 247.

(1) Unitățile de educație extrașcolară se acreditează și se supun evaluării periodice, din 5 în 5 ani în conformitate cu prevederile unei metodologii specifice aprobată prin ordin al ministrului educației.

(2) Reprofilarea și înființarea în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive școlare de noi cercuri, respectiv discipline sau ramuri sportive se realizează pe baza acordului ARACIIP și cu respectarea înregistrării în Certificatul de Identitate Sportivă emis de Ministerul Sportului. Procedura privind acordul ARACIIP se stabilește prin ordin al ministrului educației.

(3) În condițiile în care, prin evaluarea externă, ARACIIP constată că nu sunt îndeplinite standardele de calitate asumate, propune Ministerului Educației să emită ordinul de ministru de aplicare a măsurii de avertizare a furnizorului de educație și acordarea unui termen de un an pentru aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare. Pe baza unui nou raport de evaluare internă întocmit de furnizorul de educație, Ministerul Educației dispune o nouă evaluare externă de către ARACIIP. Dacă și noul raport de evaluare externă este nefavorabil, Ministerul Educației, la propunerea ARACIIP, dispune aplicarea măsurilor prevăzute la art. 232.

Legea nr. 198/2023 – învăţământului preuniversitar, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 198/2023”.