Tribonian›Legislație›Legea nr. 198/2023 – învăţământului preuniversitar›Capitolul IX — Conducerea sistemului național de învățământ›Art. 127

Legea nr. 198/2023 – învăţământului preuniversitar

Art. 127.

Legea nr. 198/2023 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul I — Organizarea sistemului de învățământ preuniversitar › Capitolul IX — Conducerea sistemului național de învățământ › Secţiunea 1 — Conducerea și coordonarea la nivel central și local

În domeniul educației, autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții:

a) asigură, împreună cu DJIP/DMBIP, școlarizarea elevilor și monitorizează participarea la cursuri a acestora pe durata învățământului obligatoriu, emite avertismente părinților și aplică sancțiuni;

b) inițiază, asigură funcționarea și propune reorganizarea ori desființarea, după caz, cu avizul conform al DJIP/DMBIP, a unităților de învățământ de stat care funcționează în raza administrativ-teritorială a acesteia;

c) asigură organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, particular și confesional, toate nivelurile, și special, nivelurile preșcolar, primar, gimnazial, profesional, în unitățile administrativ-teritoriale în care acestea își exercită autoritatea;

d) asigură publicarea, pentru fiecare an școlar, a rețelei școlare a unităților de învățământ de stat, particular și confesional, precum și a listei unităților de învățământ autorizate să funcționeze provizoriu;

e) asigură spații suficiente pentru desfășurarea activităților educaționale de către toți beneficiarii primari înscriși în cadrul unităților de învățământ de stat, în conformitate cu normele elaborate de Ministerul Educației în colaborare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Sănătății și a reprezentanților autorităților locale;

f) asigură lucrări de investiții necesare pentru construcția unor școli noi, pentru extinderea școlilor existente, mansardare, pentru modernizarea spațiilor destinate desfășurării de activități educaționale, în conformitate cu normativele privind proiectarea, realizarea și exploatarea construcțiilor din domeniul educațional, precum și a normelor de igienă, aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, respectiv ministrului sănătății;

g) asigură organizarea și desfășurarea procesului educațional în conformitate cu standardele aplicabile;

h) asigură angajarea personalului medical de specialitate, cu avizul Ministerului Sănătății, în cabinetele medicale;

i) pot asigura, din venituri proprii, burse școlare;

j) asigură, din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, acoperirea cheltuielilor pentru transportul de tip curse școlare destinat exclusiv preșcolarilor și elevilor;

k) asigură personalului didactic care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială decontarea cheltuielilor de transport;

l) pot asigura fonduri pentru organizarea și desfășurarea olimpiadelor și a concursurilor școlare locale/județene/ale municipiului București, aprobate prin ordin al ministrului educației, precum și pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obținut distincții, medalii și premii speciale și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora;

m) pot participa la organizarea și finanțarea unor programe educaționale, precum programul „Școala după școală“, programul „A doua șansă“ sau alte programe remediale;

n) participă la organizarea și poate contribui la finanțarea unor programe și activități naționale sau locale pentru reducerea abandonului școlar;

o) participă și desemnează reprezentanți în consiliile administrative ale unităților de învățământ, consiliile consultative pentru învățământ preuniversitar, consiliile de coordonare a zonelor de investiții prioritare în educație și alte consilii prevăzute de prezenta lege;

p) pot participa la finanțarea unităților de educație extrașcolare;

q) asigură, împreună cu instituțiile abilitate în acest sens, siguranța beneficiarilor primari și a personalului din unitățile de învățământ;

r) elaborează, împreună cu DJIP/DMBIP, un plan de dezvoltare a rețelei școlare și a sistemului de transport școlar, bazat pe evoluțiile demografice, în vederea asigurării unei dezvoltări coerente a rețelei școlare.

Art. 127 Legea 198/2023, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IX — Conducerea sistemului național de învățământ

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 127 din Legea nr. 198/2023”.