Art. 86.
Legea nr. 196/2016 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Capitolul VI — Răspunderea juridică
(1) Constituie contravenție, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează nerespectarea prevederilor prezentei legi, după cum urmează:
a) cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, emiterea de către primar a dispoziției de aprobare a cererii privind venitul minim de incluziune cu nerespectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute de prezenta lege, respectiv cele cu privire la veniturile și componența familiei, verificarea documentelor doveditoare și a obligațiilor beneficiarilor;
b) cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, emiterea, de către directorul executiv al agenției teritoriale pentru plăți și inspecție socială, a deciziei privind stabilirea plății venitului minim de incluziune, în lipsa dispoziției primarului de aprobare a cererii;
c) cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, nerespectarea de către personalul serviciilor publice de asistență socială de la nivelul primăriilor a prevederilor art. 27^4 alin. (2), art. 33 alin. (1) și (8) și art. 35 alin. (1);
d) cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, nerespectarea de către primar a prevederilor art. 33 alin. (3), art. 34, art. 36 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (2), art. 60 alin. (1), art. 62 alin. (3), art. 66 alin. (2), art. 69 alin. (4) și art. 71 alin. (1);
e) cu amendă de la 500 de lei la 2.000 de lei, nerespectarea de către agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială a prevederilor art. 63 și ale art. 64 alin. (2);
f) cu amendă de la 500 de lei la 2.000 de lei, nerespectarea de către inspectoratele școlare a prevederilor art. 65 alin. (1);
g) cu amendă de la 500 de lei la 2.000 de lei, fapta titularului dreptului de a completa cu date și informații incorecte formularul de cerere pentru acordarea dreptului, precum și nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 40 alin. (1), art. 56 și art. 57 alin. (1).
(la 01-04-2023, Alineatul (1) din Articolul 86 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 53, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )
(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către:
a) organele cu atribuții de control ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, precum și ale agenției naționale pentru plăți și inspecție socială pentru contravențiile prevăzute la alin. (1);
b) inspectorii sociali din cadrul agenției naționale și agențiilor teritoriale pentru plăți și inspecție socială, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1), cu excepția lit. b);
c) primar, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. c) și g).
(la 01-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 86 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 53, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )
(3) În situația în care aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către unul dintre organele de control prevăzute la alin. (2), la verificarea efectuată de alt organ de control, în raportul de inspecție sau de control se va consemna acest fapt și nu vor fi aplicate din nou sancțiunile prevăzute la alin. (1).
(4) Procesele-verbale întocmite de către personalul cu atribuții de control prevăzut la alin. (2) lit. a) se transmit, în fotocopie, primarului comunei, orașului, municipiului sau sectorului municipiului București, după caz.
Articole la care trimite art. 86
Capitolul VI — Răspunderea juridică
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 86 din Legea nr. 196/2016”.