Tribonian›Legislație›Legea nr. 196/2016 – venitul minim de incluziune›Capitolul IV — Plata, suspendarea, modificarea și încetarea dreptului la venitul minim de incluziune›Art. 69

Legea nr. 196/2016 – venitul minim de incluziune

Art. 69.

Legea nr. 196/2016 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Capitolul IV — Plata, suspendarea, modificarea și încetarea dreptului la venitul minim de incluziune › Secţiunea 1 — Suspendarea și încetarea dreptului

(1) Încetarea dreptului se face prin dispoziție scrisă a primarului și se referă atât la venitul minim de incluziune, în ansamblul său, cât și la oricare din componentele sale prevăzute la art. 3 alin. (2).

(2) Încetarea dreptului la venit minim de incluziune, a dreptului la ajutor de incluziune sau la ajutorul pentru familia cu copii se face începând cu luna următoare încetării sau constatării neîndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute de prezenta lege, precum și în situația prevăzută la art. 33 alin. (5).

(la 01-04-2023, Alineatul (2) din Articolul 69 , Sectiunea 1 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15, Articolul 43, Capitolul IV din LEGEA nr. 226 din 16 septembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 16 septembrie 2021 )

(3) Încetarea dreptului la ajutor de incluziune și/sau la ajutorul pentru familia cu copii are loc astfel:

a) începând cu luna următoare expirării perioadelor de suspendare, în cazul în care beneficiarii nu îndeplinesc obligațiile aflate în sarcina lor, pentru obligațiile prevăzute la art. 58 alin. (1) și art. 59 alin. (1);

b) începând cu luna următoare expirării perioadelor de suspendare prevăzute la art. 67 alin. (2) lit. b)-d), în cazul în care, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea dreptului.

(la 01-04-2023, Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 69 , Sectiunea 1 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 46, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )

(4) Dispoziția primarului prevăzută la alin. (1) se transmite agenției teritoriale pentru plăți și inspecție socială și titularului dreptului în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia.

(5) După încetarea dreptului la ajutor de incluziune și/sau la ajutorul pentru familia cu copii, un nou drept poate fi solicitat începând cu luna următoare celei în care sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de prezenta lege.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în situația de încetare prevăzută la alin. (3) lit. a), ca urmare a neîndeplinirii obligației prevăzute la art. 58 alin. (1), în cazul ajutorului de incluziune, persoana singură sau familia va putea solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data încetării dreptului.

(la 01-04-2023, Alineatul (6) din Articolul 69 , Sectiunea 1 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 47, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 26 august 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 29 august 2022 )

Articole la care trimite art. 69

Art. 69 Legea 196/2016, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Plata, suspendarea, modificarea și încetarea dreptului la venitul minim de incluziune

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 69 din Legea nr. 196/2016”.