Art. 50. Declinarea de competență
Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul III — Participanții în procesul penal › Capitolul II — Competența organelor judiciare › Secţiunea a 3-a — Dispoziții speciale privind competența instanțelor judecătorești
(1) Instanța care își declină competența trimite, de îndată, dosarul instanței de judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de declinare.
(2) Dacă declinarea a fost determinată de competența materială sau după calitatea persoanei, instanța căreia i s-a trimis cauza poate menține, motivat, probele administrate, actele îndeplinite și măsurile dispuse de instanța care și-a declinat competența.
(3) În cazul declinării pentru necompetență teritorială, probele administrate, actele îndeplinite și măsurile dispuse se mențin.
(4) Hotărârea de declinare a competenței nu este supusă căilor de atac.
Capitolul II — Competența organelor judiciare
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 50 C. proc. pen.”.