Tribonian›Legislație›Codul de procedură penală›Capitolul II — Judecata în primă instanță›Art. 404

Codul de procedură penală

Art. 404. Conținutul dispozitivului

Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul III — Judecata › Capitolul II — Judecata în primă instanță › Secţiunea a 2-a — Deliberarea și hotărârea instanței

(1) Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute la art. 107 privitoare la persoana inculpatului, soluția dată de instanță cu privire la infracțiune, indicându-se denumirea acesteia și textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, și cauza pe care se întemeiază potrivit art. 16, precum și soluția dată cu privire la soluționarea acțiunii civile.

(la 01-02-2014, Alin. (1) al art. 404 a fost modificat de pct. 255 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )

(2) Când instanța dispune condamnarea, în dispozitiv se menționează pedeapsa principală aplicată. În cazul în care dispune suspendarea executării acesteia, în dispozitiv se menționează și măsurile de supraveghere și obligațiile, prevăzute la art. 93 alin. (1)-(3) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecințele nerespectării lor și ale săvârșirii de noi infracțiuni și se indică două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, prevăzută la art. 93 alin. (3) din Codul penal, după consultarea listei privind posibilitățile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probațiune. Consilierul de probațiune, pe baza evaluării inițiale, va decide în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația și tipul de activitate. Când instanța dispune măsura educativă a supravegherii, în dispozitiv se menționează persoana care realizează supravegherea și îndrumarea minorului.

(la 01-02-2014, Alin. (2) al art. 404 a fost modificat de pct. 255 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )

(3) Când instanța dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, în dispozitiv se face mențiune despre aplicarea avertismentului, potrivit art. 81 din Codul penal, iar când dispune amânarea aplicării pedepsei, în dispozitiv se menționează pedeapsa stabilită a cărei aplicare se amână, precum și măsurile de supraveghere și obligațiile, prevăzute la art. 85 alin. (1) și (2) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte inculpatul, se pun în vedere acestuia consecințele nerespectării lor și ale săvârșirii de noi infracțiuni, iar dacă a impus obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, se menționează două entități din comunitate unde urmează a se executa această obligație, după consultarea listei privind posibilitățile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probațiune. Consilierul de probațiune, pe baza evaluării inițiale, va decide în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația și tipul de activitate și îndrumarea minorului.

(la 01-02-2014, Alin. (3) al art. 404 a fost modificat de pct. 255 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )

(4) Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanță cu privire la:

a) deducerea duratei măsurii preventive privative de libertate și a internării medicale, indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod;

b) măsurile preventive;

c) măsurile asigurătorii;

d) măsurile de siguranță;

e) cheltuielile judiciare;

f) restituirea lucrurilor;

g) restabilirea situației anterioare;

h) cauțiune;

i) rezolvarea oricărei alte probleme privind justa soluționare a cauzei.

(5) Când instanța pronunță pedeapsa închisorii, în dispozitiv se face mențiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile sau, după caz, unele dintre drepturile prevăzute la art. 65 din Codul penal, pe durata prevăzută în același articol.

(6) Când instanța a pronunțat pedeapsa închisorii, iar persoana vătămată a solicitat înștiințarea cu privire la eliberarea în orice mod sau evadarea condamnatului, instanța face o mențiune în acest sens în dispozitivul hotărârii.

(la 23-05-2016, Alin. (6) al art. 404 a fost modificat de pct. 103 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. )

(6^1) Când instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei sau interzicerea unuia sau mai multora dintre drepturile prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. l)-o) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, odată cu aplicarea pedepsei accesorii sau a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, dispozitivul va cuprinde mențiunea că persoana sau persoanele beneficiare ale măsurilor de protecție pot solicita emiterea unui ordin european de protecție în condițiile legii.

(la 23-07-2016, Alin. (6^1) al art. 404 a fost introdus de art. 27 din LEGEA nr. 151 din 13 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 20 iulie 2016. )

(6^2) Când instanța dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a ucide o persoană la a cărei moștenire are vocație, în dispozitiv se constată, din oficiu, în condițiile legii civile, nedemnitatea de drept a inculpatului de a veni la moștenirea victimei infracțiunii, dacă aceasta este în interesul unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă sau la cererea părții civile sau a persoanei vătămate.

(la 26-04-2026, Articolul 404 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul III , Partea SPECIALĂ a fost completat de Punctul 2. , Articolul 7 din LEGEA nr. 53 din 23 aprilie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 23 aprilie 2026 )

(7) Dispozitivul trebuie să cuprindă mențiunea că hotărârea este supusă apelului, cu arătarea termenului în care acesta poate fi exercitat, indicarea datei în care hotărârea a fost pronunțată și a faptului că pronunțarea s-a făcut în ședință publică.

(la 01-02-2014, Alin. (7) al art. 404 a fost modificat de pct. 255 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )

Articole la care trimite art. 404

Art. 404 Cod procedură penală, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Judecata în primă instanță

Art. 371Obiectul judecății Art. 372Verificările privitoare la inculpat Art. 373Măsurile premergătoare privind martorii, experții și interpreții Art. 374Aducerea la cunoștință a învinuirii, lămuriri și cereri Art. 375Procedura în cazul recunoașterii învinuirii Art. 376Ordinea cercetării judecătorești Art. 377Cercetarea judecătorească în cazul recunoașterii învinuirii Art. 378Audierea inculpatului Art. 379Audierea coinculpaților Art. 380Audierea persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente Art. 381Audierea martorului și a expertului Art. 382Consemnarea declarațiilor Art. 383Renunțarea la probe și imposibilitatea administrării probelor Art. 384Prezentarea mijloacelor materiale de probă Art. 385Amânarea pentru probe noi Art. 386Schimbarea încadrării juridice Art. 386^1Reluarea procedurii de cameră preliminară Art. 387Terminarea cercetării judecătorești Art. 388Dezbaterile și ordinea în care se dă cuvântul Art. 389Ultimul cuvânt al inculpatului Art. 390Concluziile scrise Art. 391Soluționarea cauzei Art. 392Deliberarea Art. 393Obiectul deliberării Art. 394Luarea hotărârii Art. 395Reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor Art. 396Rezolvarea acțiunii penale Art. 397Rezolvarea acțiunii civile Art. 398Cheltuielile judiciare Art. 399Dispozițiile cu privire la măsurile preventive Art. 400Minuta Art. 401Cuprinsul hotărârii Art. 402Conținutul părții introductive Art. 403Conținutul expunerii Art. 404Conținutul dispozitivului Art. 405Pronunțarea hotărârii Art. 406Redactarea și semnarea hotărârii Art. 407Comunicarea hotărârii

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 404 C. proc. pen.”.