Tribonian›Legislație›Codul de procedură penală›Capitolul I — Măsurile preventive›Art. 231

Codul de procedură penală

Art. 231. Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului

Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul V — Măsurile preventive și alte măsuri procesuale › Capitolul I — Măsurile preventive › Secţiunea a 6-a — Arestarea preventivă

(1) Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliție de la domiciliul sau reședința inculpatului în vederea executării. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau reședința în România, exemplarele se înaintează organului de poliție în raza teritorială a căruia se află instanța de judecată.

(2) Mandatul de arestare poate fi transmis organului de poliție și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în condiții care să permită autorităților destinatare să îi stabilească autenticitatea.

(3) În situația în care mandatul de arestare conține erori materiale, dar permite identificarea persoanei și stabilirea măsurii dispuse în raport cu datele de identificare ale persoanei existente în evidențele organelor de poliție și hotărârea instanței de judecată, organul de poliție execută măsura, solicitând în același timp instanței de judecată îndreptarea erorilor materiale sesizate.

(4) Organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al acestuia, într-una din formele prevăzute la alin. (1) sau (2), după care o conduce în cel mult 24 de ore la judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori completul la care se află spre soluționare dosarul cauzei.

(5) În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că persoana din mandat se află în domiciliul sau reședința respectivă.

(6) În cazul în care arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în lipsă din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura ori, după caz, judecătorului de cameră preliminară sau completului la care se află spre soluționare dosarul cauzei.

(7) Judecătorul de drepturi și libertăți procedează la audierea inculpatului conform art. 225 alin. (7) și (8), în prezența avocatului acestuia, și, evaluând declarația inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, dispune prin încheiere, după audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestării preventive și a executării mandatului ori, după caz, în condițiile prevăzute de lege, revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d) și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

(la 01-02-2014, Art. 231 a fost modificat de pct. 157 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )

Articole la care trimite art. 231

Art. 231 Cod procedură penală, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Măsurile preventive

Art. 202Scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive Art. 203Organul judiciar competent și actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive Art. 204 Art. 205 Art. 206Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății Art. 207Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară Art. 208Verificarea măsurilor preventive în cursul judecății Art. 208^1Modificarea conținutului unor măsuri preventive Art. 209Reținerea Art. 210Încunoștințarea despre reținere Art. 211Condiții generale Art. 212Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror Art. 213Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror Art. 214Luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată Art. 215Conținutul controlului judiciar Art. 215^1Durata controlului judiciar Art. 216Condiții generale Art. 217Conținutul cauțiunii Art. 218Condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu Art. 219Luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de drepturi și libertăți Art. 220Luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată Art. 221Conținutul măsurii arestului la domiciliu Art. 222Durata arestului la domiciliu Art. 223Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive Art. 224Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale Art. 225Soluționarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale Art. 226Admiterea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale Art. 227Respingerea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale Art. 228Încunoștințarea despre arestarea preventivă și locul de deținere a inculpatului arestat preventiv Art. 229Luarea măsurilor de ocrotire în caz de arestare preventivă în cursul urmăririi penale Art. 230Mandatul de arestare preventivă Art. 231Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului Art. 232Negăsirea persoanei prevăzute în mandatul de arestare preventivă Art. 233Durata arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale Art. 234Prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale Art. 235Procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale Art. 236Admiterea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale Art. 237Respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale Art. 238Arestarea preventivă a inculpatului în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății Art. 239Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță Art. 240Tratamentul medical sub pază permanentă Art. 241Încetarea de drept a măsurilor preventive Art. 242Revocarea măsurilor preventive și înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă Art. 243Condiții speciale de aplicare față de minori a măsurilor preventive Art. 244Condiții speciale de executare a reținerii și arestării preventive dispuse față de minori Art. 244^1Informarea privind condițiile speciale de executare a reținerii și arestării preventive dispuse față de minor

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 231 C. proc. pen.”.