Tribonian›Legislație›Codul de procedură penală›Capitolul I — Măsurile preventive›Art. 219

Codul de procedură penală

Art. 219. Luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de drepturi și libertăți

Noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul V — Măsurile preventive și alte măsuri procesuale › Capitolul I — Măsurile preventive › Secţiunea a 5-a — Arestul la domiciliu

(1) Judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, la propunerea motivată a procurorului, arestul la domiciliu al inculpatului.

(2) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți propunerea prevăzută la alin. (1) împreună cu dosarul cauzei.

(3) Judecătorul de drepturi și libertăți, sesizat conform alin. (1), fixează termen de soluționare în camera de consiliu în termen de 24 de ore de la înregistrarea propunerii și dispune citarea inculpatului.

(4) Neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți să soluționeze propunerea înaintată de procuror.

(5) Judecătorul de drepturi și libertăți îl audiază pe inculpat atunci când acesta este prezent.

(6) Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.

(7) Judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.

(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestației.

(9) Judecătorul de drepturi și libertăți care respinge propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu față de inculpat poate dispune, prin aceeași încheiere, luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) și c), dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

(la 23-05-2016, Alin. (9) al art. 219 a fost modificat de pct. 48 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. )

Articole la care trimite art. 219

Art. 219 Cod procedură penală, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Măsurile preventive

Art. 202Scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive Art. 203Organul judiciar competent și actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive Art. 204 Art. 205 Art. 206Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății Art. 207Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară Art. 208Verificarea măsurilor preventive în cursul judecății Art. 208^1Modificarea conținutului unor măsuri preventive Art. 209Reținerea Art. 210Încunoștințarea despre reținere Art. 211Condiții generale Art. 212Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror Art. 213Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror Art. 214Luarea măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată Art. 215Conținutul controlului judiciar Art. 215^1Durata controlului judiciar Art. 216Condiții generale Art. 217Conținutul cauțiunii Art. 218Condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu Art. 219Luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de drepturi și libertăți Art. 220Luarea măsurii arestului la domiciliu de către judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată Art. 221Conținutul măsurii arestului la domiciliu Art. 222Durata arestului la domiciliu Art. 223Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive Art. 224Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale Art. 225Soluționarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale Art. 226Admiterea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale Art. 227Respingerea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale Art. 228Încunoștințarea despre arestarea preventivă și locul de deținere a inculpatului arestat preventiv Art. 229Luarea măsurilor de ocrotire în caz de arestare preventivă în cursul urmăririi penale Art. 230Mandatul de arestare preventivă Art. 231Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului Art. 232Negăsirea persoanei prevăzute în mandatul de arestare preventivă Art. 233Durata arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale Art. 234Prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale Art. 235Procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale Art. 236Admiterea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale Art. 237Respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale Art. 238Arestarea preventivă a inculpatului în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății Art. 239Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță Art. 240Tratamentul medical sub pază permanentă Art. 241Încetarea de drept a măsurilor preventive Art. 242Revocarea măsurilor preventive și înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă Art. 243Condiții speciale de aplicare față de minori a măsurilor preventive Art. 244Condiții speciale de executare a reținerii și arestării preventive dispuse față de minori Art. 244^1Informarea privind condițiile speciale de executare a reținerii și arestării preventive dispuse față de minor

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 219 C. proc. pen.”.