Art. 420. Procedura perimării
Noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a II-a — Procedura contencioasă › Titlul I — Procedura în fața primei instanțe › Capitolul III — Unele incidente procedurale › Secţiunea a 4-a — Perimarea cererii
(1) Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.
(2) Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică.
(3) Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanța de apel.
Capitolul III — Unele incidente procedurale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 420 C. proc. civ.”.