Art. 348. Exercitarea fără drept a unei profesii sau activități
Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul VII — Infracțiuni contra siguranței publice › Capitolul IV — Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege
Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Capitolul IV — Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 348 C. pen.”.