Titlul VIII — Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială
Capitolul IInfracțiuni contra ordinii și liniștii publice
Art. 367.Constituirea unui grup infracțional organizat
(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2), dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.
(5) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(6) Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.
Art. 368.Instigarea publică
(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.
Art. 369.Incitarea la violență, ură sau discriminare
Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(la 01-10-2023, Articolul 369, Capitolul I, Titlul VIII, Partea SPECIALĂ a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 258 din 27 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 871 din 28 septembrie 2023 )
Art. 370.Încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni
Încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Art. 371.Tulburarea ordinii și liniștii publice
(1) Fapta persoanei care, în public, prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(la 24-07-2023, Articolul 371, Capitolul I, Titlul VIII, Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 10., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 248 din 20 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 21 iulie 2023 )
Art. 372.Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase
(1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
a) cuțitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire;
b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru șocuri electrice;
c) substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanțelor prevăzute în alin. (1) se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Portul, fără drept, al obiectelor sau substanțelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spațiile rezervate desfășurării procesului electoral se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Art. 373.Împiedicarea desfășurării unei adunări publice
Împiedicarea, prin orice mijloace, a desfășurării unei adunări publice care a fost autorizată potrivit legii se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Art. 374.Operațiuni cu materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor
(1) Efectuarea, în orice mod, de operațiuni de procurare, deținere, stocare, distribuire, precum și punere la dispoziție de materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi în cazul promovării ori expunerii, în orice mod, de materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor, chiar dacă fapta este precedată sau urmată de efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute la alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi în cazul producerii, în orice mod, de materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor, chiar dacă fapta este precedată sau urmată de efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute la alin. (1) ori (2).
(4) Îndemnarea, recrutarea sau constrângerea unui minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol ce conține abuzuri sexuale asupra minorilor, obținerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de asemenea spectacole se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.
(5) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și vizionarea de spectacole ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor.
(6) Accesarea, fără drept, de materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor, prin orice mijloace, inclusiv printr-un sistem informatic sau prin orice alte mijloace de comunicare bazate pe servicii de comunicații electronice, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(7) Fapta unei persoane de a solicita unui minor să înregistreze, să producă, să distribuie, să expună, să promoveze sau să transmită prin orice mijloace, inclusiv printr-un sistem informatic sau prin orice alte mijloace de comunicare bazate pe servicii de comunicații electronice, materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor, care îl prezintă pe minorul respectiv sau pe un alt minor având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum și orice reprezentare a organelor genitale ale unui minor cu scop sexual se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(8) Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(7) au fost săvârșite în următoarele împrejurări:
a) de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu;
b) de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima;
c) de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau care a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
d) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală a minorului;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de operațiuni cu materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor, trafic de minori, trafic de persoane sau proxenetism, limitele speciale ale pedepselor se majorează cu o treime.
(9) Producerea, deținerea, stocarea, procurarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, fără drept, în orice mod, inclusiv prin mijloacele prevăzute la alin. (6), de programe informatice, manuale, ghiduri, instrucțiuni ori alte asemenea materiale, concepute sau adaptate în scopul comiterii faptelor prevăzute la alin. (1)-(7), se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(10) Nu constituie infracțiune producerea, deținerea sau stocarea de materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor dacă acestea înfățișează exclusiv pe făptuitor și nu sunt destinate distribuirii, expunerii, promovării ori punerii la dispoziția altor persoane.
(11) Nu se pedepsesc:
a) fapta prevăzută la alin. (7), săvârșită de un minor, dacă diferența de vârstă dintre făptuitor și minorul căruia i se adresează solicitarea nu depășește 3 ani, iar aceasta nu a fost urmată de producerea, distribuirea, expunerea, promovarea ori punerea materialelor la dispoziția altor persoane;
b) producerea, deținerea, stocarea, precum și transmiterea de către un minor către un alt minor, cu acordul acestuia, a unor materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor, care îl înfățișează exclusiv pe acesta, pe minorul destinatar sau pe aceștia împreună, dacă materialele nu sunt destinate distribuirii, expunerii, promovării ori punerii la dispoziția altor persoane, iar diferența de vârstă dintre minori nu depășește 3 ani;
c) deținerea sau stocarea de către minorul destinatar a materialelor prevăzute la lit. b), dacă acesta nu le distribuie, expune, promovează sau pune la dispoziția altor persoane.
(12) Echipamentele, mijloacele, materialele și instrumentele adaptate sau utilizate pentru săvârșirea ori facilitarea comiterii faptelor prevăzute la alin. (1)-(7) și alin. (9), precum și foloasele obținute de pe urma unui spectacol ce conține abuzuri sexuale asupra minorilor ori din exploatarea unui minor pentru realizarea unor asemenea spectacole sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
(13) Prin materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor se înțelege orice material, inclusiv generat cu ajutorul sistemelor de inteligență artificială, care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum și orice reprezentare a organelor genitale ale unui minor cu scop sexual.
(14) Prin spectacol ce conține abuzuri sexuale asupra minorilor se înțelege expunerea în direct destinată uneia sau mai multor persoane, inclusiv printr-un sistem informatic sau prin orice alte mijloace de comunicare bazate pe servicii de comunicații electronice, a unui minor implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui minor, cu scop sexual.
(15) Tentativa se pedepsește.
(la 18-10-2026, Articolul 374 , Capitolul I , Titlul VIII , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 201 din 15 octombrie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 15 octombrie 2026 )
Art. 375.Ultrajul contra bunelor moravuri
Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârșește acte de exhibiționism sau alte acte sexuale explicite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „C. pen.”.