Tribonian›Legislație›Codul penal›Titlul IV — Infracțiuni contra înfăptuirii justiției›Art. 270

Codul penal

Art. 270. Tăinuirea

Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul IV — Infracțiuni contra înfăptuirii justiției

(1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor.

(3) Tăinuirea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.

Art. 270 Cod penal, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Titlul IV — Infracțiuni contra înfăptuirii justiției

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 270 C. pen.”.