Tribonian›Legislație›Codul penal›Capitolul II — Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății›Art. 196

Codul penal

Art. 196. Vătămarea corporală din culpă

Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul I — Infracțiuni contra persoanei › Capitolul II — Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății

(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs față de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(5) Dacă nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfășurarea activității care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (3) constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(6) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Decizii CCR și ÎCCJ la art. 196

  • ÎCCJDecizie de admitere: HP nr. 372/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1124 din 5 decembrie 2025:

Note

  • NotăÎn cazul infracțiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar una dintre persoanele vătămate își retrage plângerea prealabilă, se menține unitatea legală de infracțiune, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal.

Articole la care trimite art. 196

Art. 196 Cod penal, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 196 C. pen.”.