Art. 727. Numirea administratorului
Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a III-a — Despre bunuri › Titlul III — Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată › Capitolul II — Uzufructul › Secţiunea a 2-a — Drepturile și obligațiile uzufructuarului și ale nudului proprietar
(1) Dacă uzufructuarul nu poate oferi o garanție, instanța, la cererea nudului proprietar, va numi un administrator al imobilelor și va dispune ca fructele civile încasate și sumele ce reprezintă contravaloarea fructelor naturale și industriale percepute să fie depuse la o instituție de credit aleasă de părți. În acest caz, uzufructuarul va încasa numai dobânzile aferente.
(2) Nudul proprietar poate cere vânzarea bunurilor ce se uzează prin folosință și depunerea sumelor la o instituție de credit aleasă de părți. Dobânzile produse în cursul uzufructului revin uzufructuarului.
(3) Cu toate acestea, uzufructuarul va putea cere să îi fie lăsate o parte din bunurile mobile necesare folosinței sale sau familiei sale, cu obligația de a le restitui la stingerea uzufructului.
Capitolul II — Uzufructul
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 727 C. civ.”.