Art. 1830. Rezilierea contractului
Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) · art. 1.830 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Cartea a V-a — Despre obligații › Titlul IX — Diferite contracte speciale › Capitolul V — Contractul de locațiune › Secţiunea a 2-a — Reguli particulare în materia închirierii locuințelor
(1) În cazul în care, fără justificare, una dintre părțile contractului de închiriere nu își execută obligațiile născute din acest contract, cealaltă parte are dreptul la rezilierea contractului.
(2) De asemenea, locatorul poate cere instanței rezilierea contractului de închiriere și în cazul în care chiriașul, membrii familiei sale sau alte persoane cărora acesta din urmă le-a îngăduit, în orice mod, folosirea, deținerea sau accesul în locuință fie au un comportament care face imposibilă conviețuirea cu celelalte persoane care locuiesc în același imobil sau în imobile aflate în vecinătate, fie împiedică folosirea normală a locuinței sau a părților comune.
Capitolul V — Contractul de locațiune
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 1830 C. civ.”.