Tribonian›Legislație›Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice›Capitolul IV — Semnalizarea rutieră›Art. 91

Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Art. 91.

HG nr. 1391/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IV — Semnalizarea rutieră › Secţiunea a 7-a — Semnalele utilizate de conducătorii autovehiculelor cu regim de circulație prioritară și obligațiile celorlalți participanți la trafic

(1) Semnalele mijloacelor speciale de avertizare, luminoase și sonore, se folosesc de către conducătorii autovehiculelor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai dacă intervenția sau misiunea impune urgență.

(2) Semnalele mijloacelor de avertizare luminoasă pot fi folosite și fără a fi însoțite de cele sonore, în funcție de natura misiunii ori de condițiile de trafic, situație în care autovehiculul respectiv nu are regim de circulație prioritară.

(3) Se interzice utilizarea semnalelor mijloacelor de avertizare sonoră separat de cele luminoase.

Art. 91 Regulamentul rutier, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Semnalizarea rutieră

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 91 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002”.