Tribonian›Legislație›Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice›Capitolul I — Dispoziții generale›Art. 7

Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Art. 7.

HG nr. 1391/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul I — Dispoziții generale

(1) La intersecția unei cai ferate cu un drum public administratorul caii ferate este obligat să asigure planeitatea trecerii la nivel, iar împreună cu administratorul drumului public, să stabilească, să instaleze, cu acordul poliției rutiere, și să întrețină mijloacele de semnalizare a acesteia, potrivit competentelor.

(2) La trecerea la nivel cu calea ferată administratorul acesteia și cel al drumului public, împreună cu deținătorii terenurilor învecinate, sunt obligați să înlăture obstacolele și să interzică amplasarea de panouri, afișe, instalații, precum și construcții care ar diminua vizibilitatea din zona în care conducătorul de vehicul este obligat să se asigure.

(3) La intersecția unui drum public cu o cale ferată industrială, administratorul și/sau utilizatorul acesteia este obligat să asigure prezența unui agent de cale ferată pentru oprirea traficului de vehicule și pietoni până la trecerea vehiculului feroviar.

(4) Dacă la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere nu se pot asigura cerințele prevăzute la alin. (2), administratorul drumului public împreună cu cel al caii ferate, cu acordul poliției rutiere, iau măsuri, după caz, pentru:

a) instalarea de bariere manuale sau dispozitive automate, în ordinea urgenței stabilite de aceste autorități;

b) desființarea trecerii cu devierea circulației rutiere pe altă trecere la nivel cu calea ferată învecinată, cu vizibilitate asigurată sau prevăzută cu bariera manuală;

c) separarea fluxurilor de circulație rutieră, respectiv feroviara, prin construirea unor pasaje subterane sau supraterane.

Art. 7 Regulamentul rutier, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Dispoziții generale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 7 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002”.