Art. 176.
HG nr. 1391/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VI — Circulația autovehiculelor cu mase și/sau gabarite depășite ori care transporta mărfuri sau produse periculoase
Se interzice conducătorului de autovehicul care transporta mărfuri sau produse periculoase:
a) să provoace șocuri autovehiculului în mers;
b) să fumeze în timpul mersului ori să aprindă foc la oprire sau staționare, la o distanță mai mica de 50 m de autovehicul;
c) să lase autovehiculul și încărcătura fără supravegherea să, a însoțitorului ori a unei alte persoane calificate;
d) să remorcheze un vehicul rămas în până;
e) să urmeze alte trasee sau să staționeze în alte locuri decât cele stabilite, precum și pe partea carosabilă a drumului pe timp de noapte;
f) să transporte alte încărcături care, prin natura lor, ar putea determina o sporire a pericolului;
g) să permită prezența în autovehicul a altor persoane, cu excepția celuilalt conducător, a însoțitorilor sau a celor care încarcă ori descarcă mărfurile sau produsele transportate;
h) să intre pe sectoarele de drum pe care îi este interzis accesul;
i) să păstreze în autovehicul rezerve de combustibil în ambalaje care nu sunt special confecționate în acest scop.
Capitolul VI — Circulația autovehiculelor cu mase și/sau gabarite depășite ori care transporta mărfuri sau produse periculoase
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 176 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002”.