Tribonian›Legislație›Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice›Capitolul II — Vehiculele›Art. 17

Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Art. 17.

HG nr. 1391/2006 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul II — Vehiculele › Secţiunea 1 — Starea tehnică a vehiculelor și controlul acesteia

(1) Vehiculul cu tracțiune animală trebuie să fie dotat în față cu două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare albă, iar în spate, cu două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare roșie, omologate, montate cât mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului.

(2) Plăcuțele cu numărul de înregistrare se amplasează în locuri unde se asigură permanent vizibilitatea acestora, una pe partea stânga și una la partea din spate a vehiculului.

(3) Atunci când plouă torențial, ninge abundent sau este ceață densă ori în alte condiții meteorologice care reduc vizibilitatea, precum și pe timpul nopții vehiculul cu tracțiune animală trebuie să fie dotat în plus, în partea laterală stânga, cu cel puțin o lumină de culoare albă sau galbenă, situată mai sus de nivelul roților.

(4) Mijloacele de semnalizare prevăzute la alin. (1), precum și dispozitivul care asigură lumina de culoare albă sau galbenă conform prevederilor alin. (3) trebuie menținute curate și intacte, iar vizibilitatea lor să nu fie obturată de elementele constructive ale vehiculului sau de încărcătura transportată.

(5) Conducătorul vehiculului cu tracțiune animală trebuie să aplice pe harnașamentul animalului trăgător materiale reflectorizante pentru ca acesta să fie observat cu ușurință de către ceilalți participanți la trafic.

Art. 17 Regulamentul rutier, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Vehiculele

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 17 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002”.