Tribonian›Legislație›OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ›Titlul III — Regimul general al autonomiei locale›Art. 90

OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ

Art. 90. Finanțarea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară

OUG nr. 57/2019 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Titlul III — Regimul general al autonomiei locale

(1) Asociațiile de dezvoltare intercomunitară se finanțează prin contribuții din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, precum și din alte surse, în condițiile legii.

(2) Guvernul sprijină asocierea unităților administrativ-teritoriale prin programe naționale de dezvoltare, finanțate anual prin bugetul de stat sau din alte surse și prevăzute distinct în cadrul bugetului ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice, în condițiile legii care reglementează finanțele publice locale.

(3) Județele pot sprijini asociațiile de dezvoltare intercomunitară prin programe de dezvoltare județene sau locale, finanțate anual din bugetul județului sau din alte surse, în condițiile legii care reglementează finanțele publice locale, inclusiv prin asigurarea finanțării acestora din bugetul propriu al unității administrativ-teritoriale.

Art. 90 OUG 57/2019, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Titlul III — Regimul general al autonomiei locale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 90 din OUG nr. 57/2019”.