Tribonian›Legislație›OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ›Titlul IV — Desființarea serviciilor publice›Art. 607

OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ

Art. 607.

OUG nr. 57/2019 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Titlul IV — Desființarea serviciilor publice

(1) În cazul unităților administrativ-teritoriale pentru care la data intrării în vigoare a prezentului cod nu a fost atestată apartenența bunurilor la domeniul public de interes local, aplicarea prevederilor art. 289 se realizează în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

(2) Primarii sectoarelor municipiului București au obligația de a transmite primarului general al municipiului București toate informațiile necesare pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al municipiului București.

(3) Comisiile prevăzute la art. 289 alin. (2), care la data intrării în vigoare a prezentului cod nu au actualizat inventarele domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, au obligația de a le actualiza în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

(4) Modificările inventarelor bunurilor aparținând domeniului public al unităților administrativ-teritoriale atestate prin hotărâre a Guvernului, anterior intrării în vigoare a prezentului cod, se atestă prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz.

(5) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice, se aprobă normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor.

Articole la care trimite art. 607

Art. 607 OUG 57/2019, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Titlul IV — Desființarea serviciilor publice

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 607 din OUG nr. 57/2019”.