Tribonian›Legislație›OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ›Capitolul I — Dispoziții generale›Art. 374^1

OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ

Art. 374^1.

OUG nr. 57/2019 · art. 374^1 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Titlul II — Statutul funcționarilor publici › Capitolul I — Dispoziții generale

În aplicarea prevederilor art. 374 alin. (3)-(11), la nivelul autorităților și instituțiilor publice se aprobă proceduri pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă, respectiv pentru desfășurarea muncii la domiciliu, care cuprind cel puțin următoarele aspecte:

a) formatul cererii pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă, respectiv al cererii de muncă la domiciliu;

b) mijloacele necesare îndeplinirii atribuțiilor potrivit fișei de post, în regim de telemuncă, respectiv de muncă la domiciliu, pe care trebuie să le dețină funcționarii publici, inclusiv, dar fără a se limita la: telefon, calculator desktop sau laptop, acces la internet, semnătură electronică, acces securizat la distanță la sistemele IT, la sistemul de e-mail și la resursele documentare ale instituției utilizate la nivelul compartimentului unde funcționarii publici își desfășoară activitatea ori la alte resurse și informații necesare pentru îndeplinirea activității, după caz;

c) mecanismele doveditoare, de raportare și de monitorizare a activității în regim de telemuncă, respectiv de muncă la domiciliu.

(la 11-11-2022, Capitolul I din Titlul II , PARTEA a VI-a a fost completat de Punctul 2, Articolul III din LEGEA nr. 283 din 17 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1013 din 19 octombrie 2022 )

Note

  • NotăConform articolului VIII din LEGEA nr. 283 din 17 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1013 din 19 octombrie 2022, în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, conducătorii autorităților și instituțiilor publice aprobă procedurile pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă, respectiv pentru desfășurarea muncii la domiciliu, prevăzute la art. 374^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.

Articole la care trimite art. 374^1

Art. 374^1 OUG 57/2019, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Dispoziții generale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 374^1 din OUG nr. 57/2019”.