Art. 40.
OUG nr. 51/2008 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul V — Organizarea, coordonarea și controlul activității de acordare a ajutorului public judiciar
(1) Ministerul Justiției poate face verificări, din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane interesate, cu privire la realitatea situației materiale a celui care a beneficiat de asistență extrajudiciară. Verificările pot fi făcute oricând, timp de 2 ani de la data acordării acesteia.
(2) În cazul în care constată că beneficiarul ajutorului public judiciar sau al asistenței extrajudiciare a prezentat date false sau a ascuns date în legătură cu situația sa materială, Ministerul Justiției va sesiza organele fiscale competente, în vederea obligării acestuia la restituirea sumelor de care a beneficiat în mod nejustificat.
Capitolul V — Organizarea, coordonarea și controlul activității de acordare a ajutorului public judiciar
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 40 din OUG nr. 51/2008”.