Art. 22^1. Notificarea armonizată și eticheta armonizată
OUG nr. 34/2014 · art. 22^1 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Capitolul IV — Alte drepturi ale consumatorilor
(1) Pentru a se asigura că sunt bine informați consumatorii și că își pot înțelege cu ușurință drepturile în întreaga Uniune Europeană se utilizează o notificare armonizată atunci când se furnizează informații în temeiul art. 4 alin. (1) lit. e) și, respectiv, al art. 6 alin. (1) lit. l) și se utilizează o etichetă armonizată atunci când se furnizează informații în temeiul art. 4 alin (1) lit. e^1) și, respectiv, al art. 6 alin. (1) lit. l^1).
(2) Notificarea armonizată menționată la alin. (1) trebuie să respecte designul și conținutul prevăzute în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1.960 al Comisiei din 25 septembrie 2025 privind designul și conținutul notificării armonizate privind garanția legală de conformitate și ale etichetei armonizate pentru garanția comercială de durabilitate.
(3) Eticheta armonizată menționată la alin. (1) trebuie să respecte designul și conținutul prevăzute în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1.960 al Comisiei din 25 septembrie 2025 privind designul și conținutul notificării armonizate privind garanția legală de conformitate și ale etichetei armonizate pentru garanția comercială de durabilitate.
(la 27-03-2026, Capitolul IV a fost completat de Punctul 16. , Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 19 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 26 martie 2026 )
Note
- NotăConform alineatului (2) al articolului IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 19 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 26 martie 2026, prevederile art. II pct. 16 din prezenta ordonanță de urgență se aplică începând cu data de 27 septembrie 2026.
Articole la care trimite art. 22^1
Capitolul IV — Alte drepturi ale consumatorilor
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 22^1 din OUG nr. 34/2014”.