Art. 10.
OUG nr. 195/2002 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul II — Vehiculele › Secţiunea 1 — Condițiile privind circulația vehiculelor și controlul acestora
(1) Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de circulație, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum și a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat ori este anulată.
(la 26-12-2019, Alineatul (1) din Articolul 10 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 241 din 20 decembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1032 din 23 decembrie 2019 )
(2) Constatarea deficiențelor vehiculelor se face de către poliția rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliția rutieră, împreună cu instituțiile abilitate de lege.
(la 02-09-2017, Articolul 10 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 14 din 18 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 23 august 2017 )
Capitolul II — Vehiculele
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 10 din OUG nr. 195/2002”.