Art. 16. Încetarea măsurii de nepermitere a ieșirii
OUG nr. 194/2002 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul II — Dispoziții generale privind intrarea, șederea și ieșirea străinilor › Secţiunea a 3-a — Ieșirea străinilor de pe teritoriul României
Încetarea măsurii de nepermitere a ieșirii se face prin anularea consemnului nominal, la solicitarea scrisă a autorității publice căreia îi revine o astfel de competență potrivit legii, pentru situațiile prevăzute la art. 15 alin. (1).
(la 31-07-2011, Art. 16 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 157 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 28 iulie 2011. )
Articole la care trimite art. 16
Capitolul II — Dispoziții generale privind intrarea, șederea și ieșirea străinilor
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 16 din OUG nr. 194/2002”.