Tribonian›Legislație›OG nr. 26/2000 – asociații și fundații›Capitolul IX — Dizolvarea și lichidarea›Art. 55

OG nr. 26/2000 – asociații și fundații

Art. 55.

OG nr. 26/2000 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IX — Dizolvarea și lichidarea › Secţiunea 1 — Dizolvarea

(1) Asociația se dizolvă de drept prin:

a) împlinirea duratei pentru care a fost constituită;

b) realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop;

c) imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director în conformitate cu statutul asociației, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie;

(la 28-07-2005, Litera c) a alin. (1) al art. 55 a fost modificată de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 246 din 18 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 25 iulie 2005. )

d) reducerea numărului de asociați sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.

(2) Constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei în a carei circumscripție se afla sediul asociației, la cererea oricărei persoane interesate.

Art. 55 OG 26/2000, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IX — Dizolvarea și lichidarea

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 55 din OG nr. 26/2000”.