Tribonian›Legislație›OG nr. 26/2000 – asociații și fundații›Capitolul VIII — Relațiile cu autoritățile publice›Art. 51

OG nr. 26/2000 – asociații și fundații

Art. 51.

OG nr. 26/2000 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VIII — Relațiile cu autoritățile publice

(1) În cadrul Camerelor Parlamentului, Administrației Prezidențiale, aparatului de lucru al Guvernului, instituției Avocatul Poporului, autorităților administrative autonome, ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și autorităților administrației publice locale funcționează structuri pentru relația cu mediul asociativ. Acolo unde asemenea structuri lipsesc, ele se vor constitui.

(2) Autoritățile publice menționate la alin. (1) se vor consulta cu reprezentanții asociațiilor și fundațiilor care își desfășoară activitatea în sfera lor de competență, în vederea stabilirii unor programe sau activități comune.

(la 28-07-2005, Art. 51 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 246 din 18 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 25 iulie 2005. )

Art. 51 OG 26/2000, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VIII — Relațiile cu autoritățile publice

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 51 din OG nr. 26/2000”.