Art. 38.
OG nr. 26/2000 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VI
(1) O asociație, fundație sau federație poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
a) activitatea acesteia se desfășoară în interes general sau al unor colectivități, după caz;
b) funcționează de cel puțin 3 ani și a realizat o parte din obiectivele stabilite, făcând dovada unei activități neîntrerupte prin acțiuni semnificative;
c) prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfășurarea unei activități anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoțit de situațiile financiare anuale și de bugetele de venituri și cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoașterea statutului de utilitate publică;
d) deține un patrimoniu, logistică, membri și personal angajat, corespunzător îndeplinirii scopului propus;
d^1) valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori în parte este cel puțin egală cu valoarea patrimoniului inițial/de 3 ori valoarea salariului brut pe țară garantat în plată;
(la 21-07-2019, Alineatul (1) din Articolul 38 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 17, Articolul 53, Capitolul XI din LEGEA nr. 129 din 11 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 18 iulie 2019 )
e) face dovada existenței unor contracte de colaborare și parteneriate cu instituții publice sau asociații ori fundații din țară și din străinătate;
f) face dovada obținerii unor rezultate semnificative în ceea ce privește scopul propus sau prezintă scrisori de recomandare din partea unor autorități competente din țară sau din străinătate, care recomandă continuarea activității.
(la 29-07-2012, Alin. (1) al art. 38 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 145 din 23 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 26 iulie 2012. )
(2) Abrogat.
(la 29-07-2012, Alin. (2) al art. 38 a fost abrogat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 145 din 23 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 26 iulie 2012. )
Capitolul VI
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 38 din OG nr. 26/2000”.