OG nr. 21/1992 – protecția consumatorilor
Capitolul XDispoziții finale și tranzitorii
Art. 66.
Guvernul va lua măsurile necesare pentru organizarea executării prevederilor prezentei ordonanțe, precum și pentru elaborarea de norme metodologice privind:
a) condițiile de realizare a expertizelor tehnice, în cazul unor vicii ascunse, pe categorii de produse și servicii;
b) modul de înlocuire, remediere sau restituire a contravalorii, pentru produsele sau serviciile care prezintă deficiențe;
c) măsuri de prevenire și limitare a prejudicierii consumatorilor, precum și condițiile în care acestea pot fi luate de către organele administrației publice prevăzute la art. 54;
d) conținutul și competența de aprobare a documentelor care atestă nivelul calitativ al produselor și serviciilor;
e) informarea și educarea în domeniul protecției consumatorilor;
f) condițiile în care asociațiile de consumatori, constituite potrivit art. 33, pot deveni parteneri sociali cu drept de reprezentare;
(la 31-12-2007, Lit. f) a art. 66 a fost modificată de pct. 29 al art. XI al Titlului II din LEGEA nr. 363 din 21 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 28 decembrie 2007. )
g) desfășurarea activității consiliilor consultative pentru protecția consumatorilor;
h) abrogată;
(la 31-12-2007, Lit. h) a art. 66 a fost abrogată de pct. 30 al art. XI al Titlului II din LEGEA nr. 363 din 21 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 28 decembrie 2007. )
Art. 67.
Începând cu anul 2001, numărul centrelor de consultanță și informare a consumatorilor pentru care se acordă sume de la bugetul de stat va fi stabilit prin hotărâre a Guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat pe anul respectiv, cu încadrarea în sumele aprobate cu această destinație.
Art. 68.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor aprobă sau modifică criteriile de evaluare și selectare a asociațiilor de consumatori care înființează sau în cadrul cărora funcționează centre de consultanță și informare a consumatorilor, precum și modelul de convenție prevăzut la art. 40 alin. (1).
(la 31-12-2007, Art. 68 a fost modificat de pct. 31 al art. XI al Titlului II din LEGEA nr. 363 din 21 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 28 decembrie 2007. )
Art. 69.
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Legea nr. 4/1989 privind asigurarea și controlul calității produselor și serviciilor, Hotărârea Guvernului nr. 335/1990 privind unele măsuri din domeniul asigurării și controlului calității produselor, lucrărilor de construcții și serviciilor, precum și din cel al metrologiei, Hotărârea Guvernului nr. 545/1991 privind supravegherea calității produselor și serviciilor în scopul prevenirii și combaterii faptelor care pot afecta viața și sănătatea oamenilor, animalelor ori calitatea mediului înconjurător, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „OG nr. 21/1992”.