Art. 44.
OG nr. 2/2001 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VI — Dispoziții speciale și tranzitorii
(1) Sancțiunile prevăzute în prezenta ordonanță nu se aplică în cazul contravențiilor săvârșite de militarii în termen. Procesul-verbal de constatare se trimite comandantului unității din care face parte contravenientul, pentru a i se aplică măsuri disciplinare, dacă se constată că acesta este întemeiat.
(2) Dacă prin contravenția săvârșită de un militar în termen s-a produs o pagubă sau dacă sunt bunuri supuse confiscării, organul competent potrivit legii va stabili despăgubirea pe bază de tarif și va dispune asupra confiscării. Câte o copie de pe procesul-verbal se comunică contravenientului, părții vătămate și celui căruia îi aparțin bunurile confiscate.
Capitolul VI — Dispoziții speciale și tranzitorii
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 44 din OG nr. 2/2001”.