Tribonian›Legislație›Legea nr. 98/2016 – achizițiile publice›Capitolul IV — Organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire›Art. 207

Legea nr. 98/2016 – achizițiile publice

Art. 207.

Legea nr. 98/2016 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IV — Organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire › Secţiunea a 11-a — Atribuirea contractelor de achiziție publică și încheierea acordurilor-cadru

(1) Autoritatea contractantă stabilește oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare precizați în invitația de participare/anunțul de participare și în documentele achiziției, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) oferta respectivă îndeplinește toate cerințele, condițiile și criteriile stabilite prin anunțul de participare și documentele achiziției, având în vedere, dacă este cazul, dispozițiile art. 162;

b) oferta respectivă a fost depusă de un ofertant care îndeplinește criteriile privind capacitatea și, dacă este cazul, criteriile de selecție și nu se află sub incidența motivelor de excludere.

(la 22-12-2017, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 207 , Sectiunea a 11-a , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 31, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 107 din 20 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1022 din 22 decembrie 2017 )

(2) În cazul în care autoritatea contractantă nu poate încheia contractul/acordul-cadru cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul/acordul-cadru, autoritatea contractantă are obligația să declare câștigătoare oferta clasată pe locul următor, în condițiile în care aceasta există și este admisibilă.

(la 13-07-2020, Alineatul (2) din Articolul 207 , Sectiunea a 11-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )

(3) În cazul în care, în situația prevăzută la alin. (2), nu există o ofertă clasată pe locul următor admisibilă, sunt aplicabile dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. e).

(la 13-07-2020, Alineatul (3) din Articolul 207 , Sectiunea a 11-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )

Articole la care trimite art. 207

Art. 207 Legea 98/2016, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 207 din Legea nr. 98/2016”.