Legea nr. 82/1991 – contabilitatea
Capitolul VIContravenții și infracțiuni
Art. 41.
Constituie contravenție următoarele fapte:
1. deținerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor și datoriilor, precum și efectuarea de operațiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate;
2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la:
a) aprobarea politicilor și procedurilor contabile prevăzute de legislație;
b) utilizarea și ținerea registrelor de contabilitate;
c) întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;
d) efectuarea inventarierii;
e) întocmirea, semnarea și depunerea în termenul legal la Agenția Națională de Administrare Fiscală a situațiilor financiare anuale și, după caz, a situațiilor financiare anuale consolidate, a situațiilor financiare interimare, precum și a raportărilor contabile;
(la 28-03-2021, Litera e) din Punctul 2. , Articolul 41 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 14, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 24 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 26 februarie 2021 )
(la 05-12-2024, sintagma: unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor a fost înlocuită de Punctul 7. , Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )
e^1) întocmirea și depunerea în termenul legal la Agenția Națională de Administrare Fiscală a rapoartelor prevăzute de art. 28 alin. (7) și art. 29 alin. (2^1);
(la 28-03-2021, Punctul 2. din Articolul 41 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 15, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 24 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 26 februarie 2021 )
(la 05-12-2024, sintagma: unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor a fost înlocuită de Punctul 7. , Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )
f) întocmirea, semnarea și depunerea la Ministerul Finanțelor Publice și la Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și la instituțiile publice ierarhic superioare a situațiilor financiare trimestriale și anuale ale instituțiilor publice, potrivit legii;
(la 05-12-2024, unitățile teritoriale ale acestuia a fost înlocuită de Punctul 7. , Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 138 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1222 din 5 decembrie 2024 )
g) depunerea declarației din care să rezulte că persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(3) nu au desfășurat activitate, respectiv a înștiințării prevăzute la art. 27 alin. (6) lit. b);
(la 01-01-2015, Lit. g) a pct. 2 al art. 41 a fost modificată de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 10 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 11 decembrie 2014. )
3. prezentarea de situații financiare care conțin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare;
4. nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declarațiilor prevăzute la art. 30 și 31;
4^1. nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declarației prevăzute la art. 34 alin. (3^1);
(la 15-12-2023, Articolul 41, Capitolul VI a fost completat de Punctul 2., Articolul LXXVI, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
5. nerespectarea prevederilor referitoare la obligația membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere de a întocmi și de a publica situațiile financiare anuale;
6. nerespectarea prevederilor referitoare la obligația membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere ale societății-mamă de a întocmi și de a publica situațiile financiare anuale consolidate;
7. nerespectarea obligației privind auditarea, conform legii, a situațiilor financiare anuale, a situațiilor financiare anuale consolidate, precum și a situațiilor financiare interimare;
(la 28-03-2021, Punctul 7. din Articolul 41 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 16, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 24 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 26 februarie 2021 )
8. nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situațiilor financiare anuale, a situațiilor financiare anuale consolidate, a situațiilor financiare interimare, precum și a raportărilor contabile;
(la 28-03-2021, Punctul 8. din Articolul 41 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 16, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 24 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 26 februarie 2021 )
9. nerespectarea prevederilor art. 10 și 36^1.
----------
Pct. 9 al art. 41 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 10 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 11 decembrie 2014.
(la 22-04-2011, Art. 41 a fost modificat de pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 22 aprilie 2011. )
Art. 42.
(1) Contravențiile prevăzute la art. 41 se sancționează cu amendă după cum urmează:
a) cele prevăzute la pct. 1, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei;
b) cele prevăzute la pct. 2 lit. a), cu amendă de la 4.000 lei la 10.000 lei;
c) cele prevăzute la pct. 2 lit. b) și c), cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei;
d) cele prevăzute la pct. 2 lit. d), cu amendă de la 3.000 lei la 20.000 lei;
e) cele prevăzute la pct. 2 lit. e), astfel: cele referitoare la întocmire și semnare, cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei; cea referitoare la depunerea în termenul legal, cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 și 15 zile lucrătoare, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 și 30 de zile lucrătoare, și cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare;
f) cea prevăzută la pct. 2 lit. e^1), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 și 15 zile lucrătoare, cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 și 30 de zile lucrătoare, și cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare;
g) cele prevăzute la pct. 2 lit. f), cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei;
h) cele prevăzute la pct. 2 lit. g), cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei;
i) cea prevăzută la pct. 3, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;
j) cea prevăzută la pct. 4, cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;
k) cea prevăzută la pct. 4^1, cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei;
l) cea prevăzută la pct. 5, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;
m) cea prevăzută la pct. 6, cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei;
n) cea prevăzută la pct. 7, cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei;
o) cea prevăzută la pct. 8, cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
p) cea prevăzută la pct. 9, cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei.
(la 15-12-2023, Alineatul (1), Articolul 42, Capitolul VI a fost modificat de Punctul 3., Articolul LXXVI, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
(2) Abrogat.
(la 22-04-2011, Alin. (2) al art. 42 a fost abrogat de pct. 35 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 22 aprilie 2011. )
(3) Guvernul, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, poate modifica nivelul amenzilor prevăzute la alin. (1) în funcție de rata inflației.
(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către persoanele cu atribuții de inspecție fiscală și control financiar, precum și de personalul din cadrul altor structuri ale Ministerului Finanțelor, respectiv ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, stabilite prin ordin al ministrului finanțelor, respectiv ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
(la 28-03-2021, Alineatul (4) din Articolul 42 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 18, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 24 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 26 februarie 2021 )
(5) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor în cazul asociațiilor de proprietari se fac de persoanele cu atribuții de control din cadrul consiliilor locale ale municipiilor, orașelor, comunelor și ale sectoarelor municipiului București și de alte persoane anume împuternicite de consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București.
(6) Amenzile contravenționale prevăzute la alin. (1) și (2) se suportă de persoanele vinovate.
(7) Contravențiilor prevăzute la art. 41 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(8) În situația în care în termen de 3 zile lucrătoare de la aplicarea amenzii prevăzute de lege nu se depun situațiile financiare prevăzute la art. 36 alin. (7)-(10), Ministerul Finanțelor Publice va lua următoarele măsuri:
a) blocarea deschiderilor de credite bugetare pentru ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj, bugetului Fondului național unic de asigurări de sănătate și ai bugetelor locale;
b) blocarea conturilor de disponibilități deschise la unitățile Trezoreriei Statului pe numele autorităților și instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii.
(la 22-04-2011, Alin. (8) al art. 42 a fost modificat de pct. 34 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 22 aprilie 2011. )
(9) Se exceptează de la prevederile alin. (8) următoarele operațiuni:
a) plățile din fonduri externe nerambursabile sau finanțări primite de la instituții ori organizații internaționale pentru derularea unor programe și proiecte, precum și fondurile de cofinanțare și prefinanțare aferente;
b) plata drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente, precum și a drepturilor de asigurări și asistență socială;
c) rambursările de credite interne și externe, comisioanele și alte costuri aferente;
d) contribuții și cotizații către organizații internaționale;
e) plățile din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, potrivit legii.
Art. 43.
Abrogat.
(la 01-02-2014, Art. 43 a fost abrogat de art. 41, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 82/1991”.