Art. 23.
Legea nr. 78/2000 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IV — Dispoziții procedurale › Secţiunea a 2-a — Dispoziții speciale privind descoperirea și urmărirea infracțiunilor
(1) Persoanele cu atribuții de control sunt obligate să înștiințeze organul de urmărire penală sau, după caz, organul de constatare a săvârșirii infracțiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezultă indicii că s-a efectuat o operațiune sau un act ilicit ce poate atrage răspunderea penală, potrivit prezentei legi.
(2) Persoanele cu atribuții de control sunt obligate, în cursul efectuării actului de control, să procedeze la asigurarea și conservarea urmelor infracțiunii, a corpurilor delicte și a oricăror mijloace de probă ce pot servi organelor de urmărire penală.
Capitolul IV — Dispoziții procedurale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 23 din Legea nr. 78/2000”.