Tribonian›Legislație›Legea nr. 76/2002 – asigurările pentru șomaj›Capitolul V — Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă›Art. 75

Legea nr. 76/2002 – asigurările pentru șomaj

Art. 75.

Legea nr. 76/2002 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul V — Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă › Secţiunea a 2-a — Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă

(1) Persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul ori își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia pot beneficia de o primă de instalare, neimpozabilă, destinată stimulării încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reședință, și/sau pentru reîntregirea familiei, după caz.

(2) Prima de instalare prevăzută la alin. (1) se acordă în cuantum diferențiat, astfel:

a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința;

b) 15.500 lei pentru persoanele prevăzute la lit. a), care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința, în situația în care sunt însoțite de membrii familiei în sensul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, iar în cazul familiei monoparentale, în situația în care sunt însoțite de copilul sau copiii aflați în întreținere.

(3) În cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare prevăzute la alin. (1), unul va primi suma prevăzută la alin. (2) lit. a), iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (3), în situația în care angajatorul sau autoritățile publice locale sau centrale asigură locuință de serviciu ori suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, prima de instalare se acordă în cuantum diferențiat, astfel:

a) 3.500 lei pentru persoana aflată în situația prevăzută la alin. (2) lit. a);

b) 6.500 lei pentru persoana aflată în situația prevăzută la alin. (2) lit. b);

c) 3.500 lei pentru fiecare soț aflat în situația prevăzută la alin. (3).

(5) Prima de instalare stabilită în cuantumurile prevăzute la alin. (2) și (3) se acordă în două tranșe, astfel:

a) o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data instalării;

b) o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.

(6) Prima de instalare stabilită în cuantumul prevăzut la alin. (4) se acordă într-o singură tranșă, la data instalării.

(la 03-12-2016, Art. 75 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 28 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 773 din 4 octombrie 2016. )

Art. 75 Legea 76/2002, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul V — Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 75 din Legea nr. 76/2002”.