Art. 119.
Legea nr. 76/2002 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VII — Răspunderea juridică
(1) Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii.
(2) Litigiile privind stabilirea și plata indemnizației de șomaj se soluționează în regim de urgență, potrivit normelor procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi, chiar dacă prin lege specială se prevede altfel.
Capitolul VII — Răspunderea juridică
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 119 din Legea nr. 76/2002”.